Verset Uitat / Forgotten Verse

Norii apar şi roşul curge-n ape adânci, Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ... Doar durerea te poate trimite din nou, La început, când cerul prea mult a tăcut! Minte-mă din nou, spune-mi că exişti, Cere-mi să îţi dau tot ce-am clădit! Zece sunt uitate, zece-am inventat, Peste vieţi curate umbre-am aruncat... Dacă sunt aici numai ochii mei, Nu vreau să ascund focul din ei... Singuri am trădat şi moartea lumii-n-noi. Trei priviri ascunse, toate sunt acum... două. Norii apar şi roşul curge-n ape adânci, Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ... Doar durerea te poate trimite din nou, La început, când cerul prea mult a tăcut! Simte-acum şi tu, vântul ca un foc, Şterge lacrimi vii de pe chipul mort. Nimeni nu mai simte viaţa ca un dar, Raiul e în lume, noi suntem în iad... Da!